Descriere

Tup. Nu ai nevoie de aripi ca sa poti zbura. O serie de povesti minunate, amuzante si educative, despre prietenie, reciclare, vointa, altruism. De ce sa cititi a patra carte a seriei Tup? Pentru ca micuta ciocarlie nascuta fara aripi si prietenii ei vor merge la scoala, unde vor invata lucruri foarte importante si vor trai aventuri incredibile. Melcul Fulger devine profesor si le explica puilor de ce e Pamantul in pericol, iar curcanul Gelu, acum elev, ii invata sa lupte impotriva bullyingului. Pe langa deja iubitii Buhu-Padurii, corbul Tor, Bosu Lacusta sau puiul de cioara Zapada, veti intalni personaje noi, precum puiuta de urs polar Hope si Magnificul vultur Magnus. Iar Tup… Tup isi va transforma visul in realitate. Ea va descoperi ca nu are nevoie de aripi pentru a putea zbura si va va reaminti ca imposibil e doar un cuvant. Va invitam sa va bucurati de o noua poveste despre prietenie, despre iertare si despre iubirea si bunatatea care castiga intotdeauna marile batalii.